Noi... despre noi


In 1997, odata cu nasterea primului copil, am renuntat la ceea ce facusem pana atunci, constient ca este nevoie de mai mult. Erau vremuri bune, luasem contact cu apicultura, am hotarat sa debutez si sa aprofundez subiectul, implicandu-ma cu timp si bani. O vreme, ceea ce facusem pana atunci a trecut in plan secund, apoi a disparut.

Anii erau buni. Productiile de miere, in conditiile in care faceam pastoral, depaseau 50 kg media pe familie / an (record personal: 84 kg/stup/an/media pe stupina, intr-un sezon in care alti colegi depasisera 100). Mierea o predam la procesatori, incepusera sa apara angrosistii particulari (dl. Dobre avea sediul la Ciucurova). Preturile erau bune, sub 2 marci pe kilogram n-a fost niciodata.

Apoi, dintr-un motiv oarecare si dintr-o intamplare, am dat miere unei persoane care vindea in piata Obor. Am ramas uimit de cata miere se vindea si ce cerere era! Asa a inceput povestea mea in zona, eu fiind nascut - crescut in Titan.

Am hotarat sa inchiriez taraba in piata si sa vand la randul meu la preturile acelea mari, mierea aceea multa. Nu mai retin anul cu exactitate, dar ceea ce stiu sigur este ca m-am dus sa inchiriez taraba in piata in brate cu fetita mea Stefania, pentru ca n-aveam cu cine sa o las acasa.

In 2002 am fost plecat in Italia, printr-o oportunitate care mi s-a oferit. Nu m-am dus pentru bani, m-am dus ca sa fur meserie. Patronul, asa mi se prezentase, avea 400 de stupi si vindea miere. In realitate avea 100 de stupi pe vreo 10 vetre, o multime de cutii goale si vindea miere intr-adevar pe care o cumpara din sud, afacere care, asa cum spunea, ii aducea la vremea aceea si la preturile de acolo, 150.000 euro pe an pentru ca aparuse euro. Eram platit cu 6 euro pe ora, deplasam stupii si urmaream culesurile ca pentru mine, tineam evidente pe vetre, ii stimulam, ii inmulteam, si in timpul acesta sotia mea suna din tara intrebandu-ma ce caut acolo, ca nu mai are miere si nu gaseste sa cumpere.

In 2003 s-a nascut a doua mea fetita. Iarasi, am simtit ca trebuie mai mult.

Dupa modelul italianului si dand numele unei reviste care venea la noi la capannone, am numit firma infiintata in anul 2004 "Apinatura". Nu stiam prea bine ce sa fac cu ea, dar doream sa vand miere.

In decembrie 2004, mergand sa cumpar brad de Craciun din piata Obor pentru fetele mele, am observat un afis de inchiriere in vitrina magazinului pe care il detin astazi. N-am avut bani pentru prima chirie, 2.500 lei pentru acea vreme si cu toate vanzarile noastre fusesem prinsi nepregatiti si nimeni nu credea in ideea mea, asa ca am imprumutat bani de la nasul meu. 2.500 lei, prima chirie, in decembrie 2004, promitand sa-i inapoiez in ianuarie. Asa am inceput.

Mobilierul l-a facut fratele meu care facea mobila la comanda si am asezat cateva borcane in raft.

In 2005 am mers la o masa de discutii cu dl. Dobrescu si cu dl. Pop, fondatorii Eurohonig, pentru ca intre timp se cereau echipamente. Imi aduc aminte ca la acea intalnire eu am scufundat lingurita de miere din lemn strunjit in cafea, pentru ca era prima oara cand vedeam asemenea lucru, si mi s-a spus ca trebuie doar s-o rasucesc deasupra cescutei pana curge mierea. Dupa vreo 2 ani mi s-a spus "stiti, noi nu suntem banca, daca doriti credit mergeti la banca", pentru ca eu cumparam marfa de la turci cu banii de la Eurohonig. Pe turci ii cunoscusem mergand cu masina pana la Istanbul la un congres in 2007.

In 2011 am divortat, dupa 20 de ani petrecuti impreuna, cu 2 copii si o firma ridicata de la zero. Practic, Apinatura a roit, pentru mine e un semn si in ziua de azi ca la acea vreme treburile mergeau bine.

Am fost nevoit sa fac angajari, sa particip la targuri, sa ridic firma, sa-mi apar imaginea. Am diversificat oferta, am inmultit numarul de furnizori, avem acum produse de la firme de prestigiu din Turcia, Italia, Bulgaria, Serbia, China, Romania, am devenit exigenti in privinta calitatii.

Astazi, fac ceea ce stiu mai bine si mai ales ceea ce-mi face placere: ma ocup de albine si de magazin. Asa incat va spun: acest stup are matca! Atata timp cat voi fi in viata si sanatos, in aceasta locatie si in acest domeniu totul se va intampla la superlativ.

Ma numesc Visan Constantin si aceasta este povestea mea. Apinatura este al doilea meu nume.

Echipa sudata in jurul meu imi seamana. Ii iubesc, ii admir, ii apreciez, le multumesc si pe aceasta cale pentru ca ma ajuta sa vad acolo unde gresesc, pentru ca ma suporta si pentru devotament.