Cate sortimente de miere exista in Romania?

Desi in ultima perioada in tara noastra se manifesta mai mult doua anotimpuri, trecand rapid peste celelalte, inca putem spune ca suntem binecuvantati cu forme de relief diverse, lacuri, rauri, campii, paduri, flora spontana, clima totusi echilibrata si favorabila cresterii albinelor, precum si culesului de nectar. Intr-un sezon apicol activ, sunt suficiente zile pentru dezvoltarea familiilor de albine si destule oportunitati de cules natural.

Astfel, pentru a le descrie in ordine, incercand sa le identific pe cele pe care le cunosc:

Sunt apicultori destoinici care practica pastoralul sau apicultori inspirati care au ales vetre de stupina ori apicultori care aveau vatra si au ales apicultura, valorificand acest cules extrem de timpuriu la… salcie. Este stiut ca salcia infloreste primavara foarte devreme, cu acei matisori care apar inaintea frunzelor, va amintiti coronitele de la biserica in zilele calde de primavara. Apicultorii deplaseaza albinele in luncile Dunarii sau ale raurilor, acolo unde exista in mod natural suprafete mari mari de salcie, de-a lungul malurilor. Ei fac acest lucru pentru intarirea stupilor, salcia oferind un cules foarte bun de polen, hrana a puietului. Cantitatea de puiet luata in crestere, bine hranit, asigura dezvoltarea exploziva a familiei de albine. Insa, in anii prielnici, cu nopti calde, salcia secreta si nectar, un cules extrem de pretios pentru albine, care il apreciaza in mod deosebit si se straduiesc sa il stranga in cantitati cat mai mari. Cu toate acestea, productia este extrem de mica, realizandu-se doar cateva kg pe stup, doar in unii ani, cand conditiile meteorologice permit si doar de la stupii foarte buni. Mierea este deschisa la culoare, galben – pai, cu un gust foarte placut, asemanator cu al salcamului insa mierea este mai parfumata si mai subtire, rareori se reuseste capacirea. Fiind prima miere pe care un apicultor o poate vedea intr-un sezon apicol, ea trezeste o bucurie imensa.

Odata cu inflorirea pomilor fructiferi si cu stabilizarea vremii, in zilele calde si fara vant, activitatea albinelor este frenetica. Zborul lor se transforma intr-o tesatura din zeci de mii de fire, de la urdinisul stupilor pana la floare. Spre deosebire de mierea de salcie, mierea de pomi fructiferi este initial deschisa la culoare, un pic mai rosiatica iar cristalizarea este extrem de fina, cremoasa si culoarea devine din galben pai – roscat, cafenie. De asemenea productia este foarte mica si conditionata de noptile calde, iar efectul terapeutic si gustul sunt ale tuturor speciilor de pomi din care albinele au cules nectarul. Este o miere cu un gust puternic, uneori usor amarui.

Pentru unii o mana cereasca, pentru altii o adevarata incurcatura. Oricum ar fi insa, mierea de rapita si culesul la aceasta planta de cultura, bogat si timpuriu, dezvolta stupii extrem de bine. Mierea de rapita poate fi considerata primul cules din an de miere de productie, cu adevarat important. Aici se pot obtine de la cateva kg pe zi spor la cantar, pana la 15-20 kg miere marfa extrase pe stup, la familiile puternice. Fiind luna aprilie si stupii dezvoltati, este perioada in care albinele incep sa roiasca asigurand perpetuarea speciei, migrarea si stabilirea de noi cuiburi. Cu gust usor intepator (rapita este ruda cu mustarul) mierea de rapita, desi initial galben – pai la culoare, cristalizeaza in culoarea alba si aceasta in cel mai scurt timp. Parerile sunt impartite, exista consumatori de miere care o apreciaza foarte mult ca si apicultori care s-ar lipsi de ea, pentru ca incurca in privinta obtinerii calitatii mierii de salcam care urmeaza dar si invers, clienti care nu o suporta si apicultori care o iubesc si abia o asteapta, in stupi sau in bidoane. Mierea de rapita si culesul arata ca totul este in regula, sezonul a inceput si ai si cu cine porni la drum.

Este piatra de incercare a oricarui apicultor. Suntem privilegiati, tara noastra oferind conditii chiar pentru 3 culesuri succesive la salcam. Insa daca vremea este nefavorabila in toata aceasta perioada, nu se poate face nimic. Fiecare cules dureaza maximum 8 zile. Primul incepe in zonele de vest si sud, de asemenea la ses, ultimul se incheie la o diferenta de 3 saptamani dupa primul, in regiunile inalte impadurite cu salcam sau, in zona de nord si est. Mai exista o particularitate interesanta, se poate gasi cules tarziu de salcam in vecinatatea marii, in Dobrogea, unde spre deosebire de toamna cand vremea buna se lungeste, primavara este exact pe dos, sunt diferente de inflorire fata de vest de pana la doua saptamani. Pentru salcam, este bine ca ramele sa fi fost extrase anterior, curatandu-le astfel de orice alte sortimente. Mai mult, este bine ca ramele din care se va recolta salcam, sa fie diferentiate de ramele de cuib. In aceste conditii si in prezenta unui cules bun, a unor familii puternice, se poate obtine miere de salcam transparenta, de o calitate foarte buna, care este foarte apreciata, in primul rand dupa indicele de culoare si umiditate.

Ne intoarcem la Dunare si in zonele de balta, oaze de-a lungul cursurilor raurilor, apicultorii cunosc aceste zone. Amorpha este un arbust pitic, seamana foarte mult cu salcamul, florile sale sunt mov iar in timpul infloririi, urdinisele stupilor si scandurelele de zbor se coloreaza efectiv in roz de la polenul maturat pe piciorusele albinelor cu fiecare intrare si aterizare. Dar si culesul de nectar este important, amorpha poate asigura culesuri de productie de cateva kg pe stup, mai ales ca stupii sunt buni deja, de la culesurile anterioare iar luna este iunie. Mierea are culoarea unui vin rosé! Gustul este extrem de placut, aduce a dulceata de trandafiri.

Spre deosebire de rapita, mustarul este cultura de primavara. Infloreste dupa salcam (prima parte a lunii iunie) si asigura golul de cules dintre salcam si tei. Sunt apicultori care cauta dupa salcam un asemenea cules macar de intretinere, in cele cateva saptamani care mai sunt pana la culesul principal de tei. Aceste surse de cules pot fi asigurate in aceasta perioada din amorpha asa cum spuneam, din mustar, facelia sau chiar coriandru, pentru acei apicultori care au norocul, stiinta sau cunostintele de mai gasi asemenea culturi, tot mai rare pe suprafete mari care sa prezinte interes pentru o stupina puternica sau pentru mai multe stupine (plantele tehnice). Mierea de mustar este galben – pai la extractie si desi ruda cu rapita, nu cristalizeaza alb, ci rosiatic. Este o miere puternica, ca aspect, gust si miros.

Cultura de facelia poate fi infiintata de catre apicultor care este si agricultor sau poate fi gasita in pastoral. Infloreste de asemenea intre salcam si tei, iar in privinta culesului, este ceva spectaculos care nu poate fi reprodus in cuvinte, desi sunt multe flori, concurenta de albine pe floare pare a fi inca si mai mare! Culesul de facelia stimuleaza atat de mult albinele, incat toti stupii par a roi. De asemenea, ca si la amorpha unde polenul este mov, si in acest caz, in cateva zile de la inceputul culesului, scandurelele de aterizare ale stupilor se coloreaza in nuante rosiatice. Doar in anii buni (meteorologic, fara ploi, fara vant si cu nopti calde) se poate obtine si miere, altfel, mierea de facelia o regasesti in mierea poliflora pe care o innobileaza. https://apinatura.ro/shop/miere-cruda-poliflora-950g/

Apicultorul care a fost o data cu stupii la un cules de coriandru, nu uita niciodata. Pentru ca floarea este alba si mica, tot campul are aspectul de nins. Mirosul nu poate fi reprodus. Cultura miroase urat, a stricaciune, iti muta nasul, apicultorii gasesc coriandru in pastoral de la zeci de km distanta, mergand pe campuri in zonele specifice, cu geamurile deschise. Mierea este parfumata, cu gust deosebit ca de caramel, particular si unic. Seara, cand inceteaza zborul, intrega stupina imprumuta acelasi miros ventiland la urdinis, asa stii ca a inceput culesul. Este un cules greu, albina este extrem de agresiva, nu stii ce se intampla cu ele; este culesul, este mirosul, este vantul care clatina planta scunda cu o floricica micuta in varf, nu te poti ascunde nicaieri, atata cat dureaza. Coriandrul iubeste caldura si soarele. In anii favorabili, se obtine miere marfa cu particularitati unice, aspect, gust, miros, calitati terapeutice (este o miere cu pH 7-8, spre deosebire de mierea de tei de exemplu, care cu pH-ul sau scazut poate genera reactii gastrice foarte puternice, consumata pe stomacul gol – vorbesc din experienta, consumand miere de tei cu paine intr-o dimineata pe camp, cu stupii, in Dobrogea, am ajuns in cateva ore la cel mai apropiat spital care era in Harsova, mi-au facut o injectie cu papaverina pentru decongestionare, eram chircit, nu am putut conduce eu, am fost adus – mierea de coriandru este exact opusul, in fiecare an in care am recoltat aceasta miere si am dus la analize, pH-ul sau a fost mereu alcalin!)

Culesul de tei este supranumit „starleta” apiculturii intrucat secreta nectar, asa cum se spune, „o data la 7 ani”, ceea ce se cam verifica si in practica. Este un cules capricios iar in anii in care nu secreta, mai si depopuleaza stupii. In padurile de tei, familiile de albine manifesta un soi de „narcoza” si nu se mai intorc in stupi. De aceea, dupa plecarea stupinelor, daca amplasezi in fostele locuri cutii goale, ai ocazia ca ele sa se umple de albinele care revin pe loc. Mierea de tei adevarata, monoflora, asa cum a fost in cazul anului 2023, este extrem de puternica si intensa ca gust, combate orice alt sortiment. Culoarea este aurie iar cristalizarea cu granulatie un pic mai mare decat in cazul rapitei sau al florii – soarelui. https://apinatura.ro/shop/miere-cruda-de-tei-950g/

Sunt apicultori care au stupinele amplasate in zone de deal unde nu exista culturi agricole ci doar flora diversa spontana, pasune, faneata. Din aceasta flora spontana, albinele culeg asa numita „miere de faneata”, unul dintre culesurile principale pentru acele zone, din timpul verii, poate chiar singurul. Culoarea nu este chiar atat de intensa ca in cazul teiului sau florii – soarelui ci mai degraba nuanta sa este pala, deschisa, cristalizarea este fina si gustul deosebit, adunand toate nectarurile din florile pe care le-au vizitat albinele, complet, bogat si greu de identificat o specie anume. Productia este mica, de doar cateva kg pe stup, in anii favorabili.

Culesul de baza al apiculturii romanesti. Intr-un sezon complicat si capricios, acest unic cules poate salva intreg anul. Stupii sunt la apogeu, nectarul este din abundenta (in mod normal – atunci cand este si canicula, soiul, solul si conditiile meteo sunt optime), se pot obtine productii record de zeci de kg pe stup doar de la acest cules, de calitatea cea mai buna. Cristalizarea este uniforma, compacta, culoarea galbena – aurie, gustul este bogat, practic cu gustul mierii de floarea – soarelui putem asocia gustul pe care il numim generic „miere”, poate gustul mierii din copilarie, cand mierea de floarea – soarelui era preponderenta, despre celelalte am fi stiut ca sunt de „tei” sau „salcam”. Cristalizarea este atat de compacta, incat uneori poate fi comparata cu ceara, la consistenta. Sparta, in sectiune este marmorata cu irizatii, la fel ca si ceara! Sloiuri de miere de floarea – soarelui, pot defini intr-un singur cuvant notiunea de: „miere”.

Inchei cu acest ultim sortiment, nici nu stiam ca sunt 12 (cel putin). Plus alte sortimente din lume (Manuka, eucalipt – Italia, castan – Italia, portocal – Turcia), acestea sunt doar cele din tara noastra. Dupa un sezon lung, apicultorul isi poate permite in sfarsit o vacanta cu albinele sale la malul Dunarii, oriunde la malul Dunarii (daca este in delta, cu atat mai bine), de unde sa nu se mai gandeasca la alte mutari. In zonele care au fost inundate primavara, toamna apare spontan izma, care este de mai multe feluri, alaturi de alte specii „lemnie”, „butoias”, generic poate fi numita „flora de balta” sau mai particular, miere de izma sau de menta. Gustul sau este electric, seamana cu atingerea lamelelor unei baterii de 9V incarcate cu varful limbii, de asemenea extrem de parfumat. Culoarea este rosé! Productia este importanta, in toamnele lungi si in zona potrivita se pot extrage cateva kg pe stup, dimensionand cuiburile pentru toamna/iarna, scotand rame, asigurandu-le si albinelor proviziile necesare, alaturi de un cules bun de polen si o stare de sanatate fara egal. Albinele care au fost deplasate la Dunare sau in delta pentru culesul de toamna, traverseaza iarna ca si cum nu ar ierna (am fost in balta si am iesit de acolo cu stupii cand ingheta, tarziu; spuneam atunci ca acest cules tarziu de toamna, flora spontana de balta, in care predomina menta/izma, arunca albinele peste iarna ca o trambulina)

In cei 30 ani de experienta (mai mult), inca nu stiu de la ce este. In unii ani, in care nu sunt cu stupii in balta, totusi albinele culeg o miere inchisa la culoare. Cam o data la 3 ani. Nu am stiut niciodata din ce este, la extractie este visinie – inchis, vanata, tulbure, groasa, nu se poate filtra, „braga” (septembrie – octombrie). Cristalizarea este extrem de fina, cafenie la culoare, gustul fantastic si nu am stiut niciodata din ce provine. Unii spun ca este miere de mana. Ar mai putea fi miere de ciulini / de armurariu, dar as duce sortimentele la 14.