Va place noul site Apinatura?

Apicultura in Romania


"Au scris inaintasii asa cum au putut si ei, lasand totusi urmasilor insemnari vrednice de lauda si ca scriere si ca temeinice cunostinte. Istoricul Herodot al vechilor Greci spune ca albinaritul pe vremea lui era una din cele mai banoase indeletniciri, iar numarul stupilor era atat de mare, ca nu puteai umbla deadreptul peste campii.

Mai tarziu, neintrecutul cantaret al naturii, poetul latin Vergilius, a inchinat albinelor, in frumoasa sa opera, Georgicele, o parte intreaga, in care cele mai gustate si alese versuri zugravesc minunata lor viata. Citindu-le, ai impresia unui cantec dulce si adormitor ca zumzetul de albine, ce umple prisaca in noaptea calda de vara, cand se infrateste cu seninul cerului, mireasma pamantului si parfumul florilor.

Crist, Berlepsch si Dzierzon in Germania, Layens in Franta, Bertrand in Elvetia, Hrusca in Cehoslovacia, Mehring in Bavaria, Langstroth, Dadant si Root in America si atatia altii, au facut rand pe rand, fel de fel de stupi sistematici, fel de fel de masini de scos mierea fara sa strici fagurii, au tiparit foi de ceara cu prese anumite, ca sa indrumeze si sa indemne albinele la claditul frumos al fagurilor in rame drepte ori trapezoidale, rame pe care le scoti cand vrei, le cercetezi, vezi cum merge colonia, si apoi le asezi la locul lor, inchizand stupul, pentru ca viata din el sa-si urmeze munca plina de rodnicie si voe buna.

Si asa a propasit stuparitul in ultimul secol prin alte tari, ca de unde inainte un stupar, care vroia sa faca miere multa trebuia sa aiba prisaci intinse si locuri bune, din care albinele sa-si traga nectarul, acum, intr'o prisaca cu un numar restrans de stupi, pusi intr'o regiune buna, se poate scoate insutit.

In minunata revista franceza "Vie a la Campagne" din 1931 in numarul 340, Maisonneuve, facand o descriere a unei stuparii din Landes - Franta, spune ca acolo in anii buni se produc zeci de vagoane de miere. In 1927 unii stupi au dat pana la 253 kg miere; in acelas an stuparia unui anume Grandel, pe care o descrie, a dat o medie de 160 kg de fiecare colonie. Stupii cresteau in fiecare zi intr'o masura neinchipuita; cei asezati pe cantarele de control, inregistrau o urcare ce mergea dela 7 pana la 9 kg zilnic. N'am crede-o, daca articolul n'ar fi semnat ce consilierul de curte Maisonneuve, savantul apicultor, recunoscut ca atare in toata lumea stupareasca.

Desigur ca aceia au fost ani exceptionali, dar in Franta, media anuala a stupilor, ca productie, cu ani buni, cu ani rai, e de 35 kg de stup, iar in America, tara cu regiuni melifere foarte intinse si bogate, se obtine o medie de 77 kg (Stover). La noi, care traim la o latitudine aproape ca a Frantei, nimic n'ar lipsi, ba din contra -, ca productia sa fie mai mare ca acolo. Manoasa noastra tarina, udata de atatea rauri si parae, smaltata de corolile atator milioane de flori, cu dealurile acoperite de paduri bogate in nectar, cu sesurile si fanete pline de ierburi si buruieni mirositoare care-si scalda in soare nesfarsit de variatele lor culori si parfumuri, au facut sa se spuna cu drept cuvant, ca aci e tara blagoslovita de Domnul, a laptelui si a mierei.

De aci, de la noi, plecau corabii bardanoase, pline cu ceara si mierea sesurilor si muntilor nostri si cu ele se plateau peschesele si birurile sultanilor, care-si indulceau mesele si isi luminau seraiurile acelei vieti largi si bogate de alta data.

Pe atunci nu era satean care sa nu aiba o mica prisaca pe langa casa ori livada si chiar in paduri, in mijlocul poenilor cu floare la tot pasul, stateau stupii ascunsi in iarba pana la brau, strajuiti de vre-un batran sfatos cu barba colilie, care de dimineata si pana'n noapte, isi gasea de treaba cu tovarasele sale dragi, albinele.

Batranul aduna de pe crengile copacilor sburdalnicii roi, ii descanta cu vorbe de vraja stropindu-i cu apa inmieresmata a busuiocului, si potopul acela de aripi bazaitoare venea de se aseza sfios, ori pe buduroiul gata pregatit, ori pe crengile alunului din prisaca.

Se tot marea numarul stupilor pana toamna, cand venea batutul roilor; intai se alegeau cei mai buni de samanta pentru la anul viitor; iar din ceilalti, prisecarii, ucizand albina cu fumul de pucioasa, ii intorceau cu gura in sus si scoteau toti fagurii aceia albi si frumosi, plini de mierea parfumata a florilor din fanete. Budanele se umpleau pana in gura si plecau la vale in carute ce scartaiau sub greutate, in chiotele si in hazul tuturor, ca la un cules de vie.

Drumul plin de praf al Galatilor era neobosit de sirul carutelor care duceau produsele prisacilor romanesti, cu mierea limpede si plina de parfumul campiilor noastre, ori sloiurile de ceara galbene ca sofranul.

Si se intorceau satenii nostri cu chimirurile pline de banet, atat cat ar fi luat pe 10 carute de paine si huzurul pornea in gospodarie adus pe aripioarele stravezii, ori in gusulitele infundate ale acestor mucenite ale muncii, albinele.

Domnia fanariota, cu urmaririle de venituri de ori ce natura, a descurajat pe stuparii nostrii. Isi dadea seama hraparita stapanire, ca acolo era un isvor de castig si a pus atunci dari mari pe el si inca asa de mari, ca l-a secatuit cu totul. Ce buna lectie ar fi sa o stie orice stapanire de oriunde si oricand, pentru tot greul prin care trece orice plugar! Dintr'o pornire spre lupta, care adesea ori merge asa de departe incat omul isi neglijeaza insusi interesul sau, oamenii de pe atunci, asupriti de atatea dari apasatoare, au lasat sa se pustiasca prisacile si au parasit aceasta manoasa indeletnicire. Din ce in ce numarul stupilor s'a imputinat; batranii n-au mai invatat pe tineri mestesugul; o boala venita mai tarziu a distrus o mare parte din prisaci; lumea s'a descurajat, iar noi am ajuns in halul de azi, cand abia de mai auzi ca la zece sate se mai gaseste cate un stupar cu o prisaca.

A mai venit apoi si exploatarea nemiloasa a padurilor, care nu numai ca s'au taiat pentru foc sau lucru, dar s'au scos chiar din radacini, ca in locul lor sa se puna cerealele, care ar fi mai banoase dacat padurile. Islazurile s'au arat si ele; fanetele pline de flori si ierburi inalte, unde se pierdeau hergheliile de cai si cirezile de cornute, au inceput a fi si ele desfundate, si, incetul cu incetul, floare dupa floare, totul a pierit sub brazda cotropitoare si lacomia de castig a vechilor arendasi, incat rar de mai vezi - azi - cate una ce-si ridica sfioasa fruntea din lanurile de secara ori grau. Doar haturile bucatilor, cele ale loturilor si ale razasiilor, opcinele si marginele de drum, de mai au pe ele cateva flori.

Si atunci stai si te intrebi, de unde mai aduna atata miere neobositele albine ce sboara kilometri intregi, pentru a aduna in tainitele fagurilor aceasta comoara stravezie si parfumata a florilor, si cum de mai ramane si azi stuparitul o ramura insemnata de productie si castig plugaresc? Ce trebuie sa fi fost alta-data, cand tot campul si padurea erau numai ale lor si se desfatau in parfum si dulceata!

In ciuda culturilor, care au luat locul fanetelor cu flori si in ciuda nemilosilor distrugatori de paduri, care par' ca-si pusesera in gand sa despoae tara de cea mai frumoasa podoaba a ei, stufoasa coama a dealurilor si a muntilor nostri, - padurea -, si in ciuda atator stramtorari ce-i vin din toate partile, mica si harnica noastra albina, cutreera in lung si lat campiile, iar toamna stupii gem de miere si albinaritul ramane un insemnat isvor de castig, spre care ar trebui sa se indrepte cat mai multi oameni dela tara, spre folosul pungii lor si propasirea tarii.

Desigur ca pentru a ajunge acolo, va trebui multa munca, rabdare si mai cu seama indemn si ajutor din partea conducatorilor. Pe orice cale trebue deschis gustul si lamurita lumea satelor de folosul mare pe care-l vom avea pornind spre un stuparit mai rational si pe o scara mai intinsa, folos direct pentru buna stare si pentru indestularea casei sateanului. Cine nu cunoaste puterea miraculoasa a unei picaturi de miere, tezaurul de sanatate, energie si putere, ce-l are in ea? Cat ar folosi in alimentatia asa de redusa si putin substantiala a copiilor de la tara!

Canada, vazand cat de inapoiata e sub raportul stuparitului, cheltueste, de zece ani incoace, cate 27.000 dolari pe an, cu publicatiuni gratuite, premii, stupi oferiti incepatorilor, regine selectionate trimise cu preturi mici stuparilor, asistenta gratuita a unui institut de cercetari apicole, etc. De unde cu doua decenii in urma avea 41.000 stupi, azi, dupa o noua statistica, numarul lor a crescut pana la 169.000 stupi, cu o productie de trei milioane si jumatate kg miere anual. Cu banul cheltuit cu rost, la timp si cinstit, s'a infaptuit, intr'un timp atat de scurt, o opera asa de mareata!

Si la noi, cate nu s'ar mai putea face! Desigur ca progresul aci merge mai pe indelete, caci e nevoie de educatie si de exemplul dat; totusi, el trebuie sa mearga cu un ritm mai accentuat, mai vioi, ca sa prindem pasul vremii si sa nu ne ia altii inainte. Mai e mult oare pana acolo? Si mult si putin! Mult, de vom merge agale cu lenea si nepasarea ce ne stapaneste, putin, daca cu pas vioi si masurat, ne urmarim tinta, ne pastram nadejdea in inima si dorinta de a ajunge mai curand pe cei dinaintea noastra!

Ca sa ne atingem tinta pe care o dorim si sa stim in cat timp vom ajunge la ea, avem nevoe sa cunoastem intai masura si ritmul in care intelegem sa mergem. Ceasurile vor fi ani si anii decenii sau secole, daca vom ramane in starea de lancezeala si indiferenta si daca atat viata de sat, cat si de Stat, vor ramane nepasatoare fata de orice initiativa si activitate rodnica inceputa pe alocuri si cu atat mai mult se va infaptui atunci, cand bunavointa, staruinta, buna chibzuiala si mai cu seama indemnul si ajutorul, vor veni la timp si se vor folosi bine.

Mai sunt de luat in seama insa indemnurile morale pe care albinele ni le dau prin felul in care ele inteleg sa traiasca. Viata de munca incordata si plina de devotament pentru colectivitatea, pentru casa, stupul, cetatea in care au deschis ochii, au iubit-o, au cladit la ea, au aparat-o si au lasat-o urmasilor mai infloritoare, mai plina de huzur si de nadejdi pentru un viitor perpetuu, nu e oare exemplul cel mai viu pentru noi oamenii, ca, din toate ce avem ca inima, suflet, putere, munca, sa consacram, daca nu totul, cel putin o parte, acestei colectivitati, ce, daca pentru albina e stupul, pentru noi e tara careia sa-i inchinam, - ca si albinele, stupului lor -, grija si dragostea noastra, tot devotamentul si tot ce avem mai bun in fiinta noastra trecatoare."

Const. L. Hristea - "STUPARITUL" (1938)


Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Apinatura - stupine romanesti

Comentarii

Constantin Visan

2015-02-09 17:17

Nu mai sunt la curent cu noutatile, n-am mai facut pastoral de cativa ani. Daca aveti poze bune, puteti sa ne trimiteti pe mail